Amenajarea unei camere de hotel: sfaturi și idei de design interior

Atunci când vine vorba despre amenajarea unei camere de hotel, aspectele funcționale și cele de ordin estetic trebuie să se îmbine perfect. Design-ul este cel care face diferența. Camerele de hotel sunt amenajate în așa fel încât să fie luminoase, spațioase și să ofere senzația de liniște și de relaxare. 

Cum stabilești bugetul pentru amenajarea camerei de hotel?

Clienții mulțumiți sunt cartea de vizită a oricărui hotel.

Pentru a oferi, însă, o experiență unică, într-un spațiu armonios, calitatea elementelor care compun design-ul unei camere trebuie să primeze.

Este foarte important ca fiecare hotel să se ridice la nivelul așteptărilor celor care îi trec pragul, de aceea, când vine vorba de mobilier, instalații sau decorațiuni, prețurile trebuie să fie pe măsura calității și funcționalității. 

Buget în funcție de numărul camerelor

Un aspect foarte important în alocarea bugetului pentru realizarea design-ului unui hotel este mărimea lui și numărul de camere. În general, majoritatea hotelurilor pun la dispoziție camere standard.

O cameră standard este destul de spațioasă și oferă toate facilitățile pentru crearea confortului pe care îl caută clienții.

Atunci când se realizează proiectul unui hotel, bugetul de amenajare se stabilește pentru camere standard. Pentru camerele mai spațioase sau pentru cele de lux, se alocă un buget mai mare. 

Buget în funcție de gradul de confort

Hotelurile de lux îmbină rafinamentul cu dotările moderne, iar camerele oferă un spațiu generos în comparație cu cele standard. Se pune accent pe mobilier și decorațiuni rafinate.

Camerele pot să fie compuse din living pentru relaxare și dormitor pentru odihnă. Și hotelurile care sunt construite în clădiri sau monumente istorice oferă servicii de înaltă calitate, iar bugetul alocat pentru restaurare este unul consistent. 


Cum alegi stilul camerei de hotel?

Orice clădire, locuință sau încăpere, pe lângă funcționalitate, poartă și o amprentă anume, un stil propriu. Aspectul spațiului în care ne aflăm, ne oferă o senzație aparte. Acest efect este dat de îmbinarea dintre materialele pe care le atingem și culorile pe care le percepem. Indiferent de specificul hotelului, un design unic poate să-i confere o imagine remarcabilă. Design-ul este cel care îmbină toate aceste elemente și conferă încăperii un stil unic.


Stilul minimalist pentru design-ul camerelor de hotel

Stilul minimalist este caracterizat prin simplitate și funcționalitate, un decor luminos, culori neutre și elemente decorative în număr cât mai mic. Se îmbină armonios materiale și texturi pentru a crea un efect vizual deosebit.

Mobilierul minimalist este rezistent și ocupă puțin spațiu. Stilul minimalist este ideal pentru spații restrânse, deoarece acest stil presupune eliberarea de obiecte inutile. 


Stilul clasic pentru design-ul camerelor de hotel

Stilul clasic este ilustrat prin spații elegante, în care elementul principal este confortul. Culorile sunt neutre, mobilierul este fabricat din lemn de calitate și este ales în funcție de suprafața disponibilă.

Obiectele decorative sunt sofisticate, iar draperiile și perdelele sunt realizate din materiale bogate. O cameră de hotel decorată în stil clasic este familiară și primitoare. 


Stilul modern pentru design-ul camerelor de hotel

Stilul modern reprezintă o combinație între simplitate și naturalețe, dar și o anumită sobrietate.

Predomină culorile inspirate din natură, mobilierul este realizat din materiale naturale, dar și sintetice.

Armonia generală este dată de geometrie. Unele piese de mobilier oferă impresia unei camere mai mari, iar altele înalță optic tavanul.


Stilul romantic pentru design-ul camerelor de hotel

Stilul romantic se bazează pe transmiterea unei stări de liniște și visare.

Elementele care compun design-ul romantic sunt culorile deschise ale mobilierului și pereților, lenjerie și tapet cu texturi florale, elemente decorative din dantelă sau mătase.

Întreaga atmosferă romantică este întregită de accesoriile romantice (lumânări, parfumuri, flori). 


Elemente pentru amenajarea unei camere de hotel de lux

Pentru ca o încăpere să fie considerată de lux, ea trebuie să exprime bun gust și rafinament. Un interior luxos este compus din elemente cu design deosebit, iar plasarea lor trebuie să fie una subtilă.

Un rol important îl au obiectele de iluminat, aceste obiecte pot să schimbe aspectul în toate zonele camerei.

O oglindă așezată pe perete deasupra noptierelor sau în spatele lămpilor poate adăuga strălucire unei camere.

Pentru decorațiuni se folosesc, de obicei, materiale precum lemnul, pielea naturală și elementele ceramice artizanale, mai ales faianța decorată manual sau marmura. 


Care sunt culorile potrivite pentru amenajarea camerei de hotel?

Unul dintre cele mai importante aspecte ale design-ului este cromatica. Psihologia culorilor este importantă  în design-ul de interior. Culorile se află peste tot în jur și au impact asupra noastră. În amenajarea camerelor de hotel sunt recomandate culorile calde și luminoase, deoarece pot mări vizual încăperea. Pentru camerele standard, se poate opta pentru o singură schemă de culori, iar în camerele rezidențiale se pot folosi mai multe nuanțe ale aceleiași culori. Accentele de culoare se pot concentra asupra draperiilor și asupra elementelor de decor. 


Recomandări privind alegerea finisajelor unei camere de hotel

În ceea ce privește alegerea finisajelor și a materialelor pentru amenajarea unei camere de hotel, se impun anumite condiții. Toate finisajele pentru pardoseală, tavan, pereți, ferestre și uși trebuie să fie ușor de curățat și trebuie să fie rezistente la foc și uzură. Pentru pardoseală se poate folosi parchet din lemn masiv sau laminat, iar pentru pereți se poate opta pentru vopsea lavabilă sau decorativă.  

Cât de important este iluminatul într-o cameră de hotel?

Iluminarea corectă a camerelor unui hotel este deosebit de importantă.

De asemenea, trebuie să se țină cont și de iluminarea zonei de intrare și de cea a băii, folosind spoturi rotative integrate, lămpi de masă sau lampadare.

Pentru camerele mai spațioase, este ideal să existe iluminare pe mai multe nivele, dar pentru asta este nevoie de sfatul specialiștilor. 

Reglementări pentru amenajarea camerei de hotel

Industria de ospitalitate se dezvoltă continuu și este nevoie de investiții permanente pentru a putea oferi servicii de înaltă calitate clienților, iar măsurile de securitate reprezintă un factor important.

O măsură de siguranță care nu trebuie să lipsească este un detector de fum pentru a preveni producerea unui incendiu. Este foarte important ca finisajele să fie antifoc.

De asemenea, securizarea ușilor de sticlă și folosirea camerelor de supraveghere sunt condiții obligatorii de securitate. Pentru a evita anumite accidente, pardoseala trebuie tratată corect pentru a nu fi alunecoasă și sistemul de iluminat trebuie să fie amplasat cu atenție. 


Recomandări pentru amenajarea unei camere de hotel

Design-ul camerelor de hotel este un mod creativ de a compartimenta, amenaja și decora spațiul interior. Se folosesc materiale, texturi și culori pentru a crea spații plăcute vizual și confortabile. Impactul vizual inițial este cel care influențează senzația pe care o au clienții atunci când pășesc într-o cameră de hotel. 


Patul și zona de dormit

Patul și zona de dormit sunt cele care trebuie să ofere senzația de relaxare ce însoțește nopțile de vacanță.

Alege lenjerii de pat albe, din bumbac de calitate, pentru a crea senzația de plutire pe un norișor.

Salteaua este foarte importantă. Poți opta pentru una cu spumă sau una ortopedică.

Foarte utilă poate să fie și o banchetă așezată la capătul patului, iar pe noptiere poți să pui niște veioze cu abajur pentru a obține o atmosferă de vacanță.   


Baia

Amenajarea unei băi care să îi surprindă plăcut pe clienții hotelului trebuie să dispună de un design în culori neutre pentru a oferi o imagine liniștitoare.

Poți să alegi suporturi pentru prosoape și halate cu un design interesant și poți să le așezi strategic pentru a fi accesibile.

Iluminatul băii poate, de asemenea, să influențeze vizual.

Se pot folosi corpuri de iluminat pentru tavan și aplice pe perete, iar o cadă cu un interior spațios este ideală pentru relaxare în jurul lumânărilor. 


Zona de lounge

Pentru a obține atmosfera de relaxare seara cu prietenii la un vin, zona de lounge trebuie să fie compusă din elemente specifice unui living primitor.

Se pot amplasa canapele sau fotolii confortabile și o masă în centru.

Lumina poate fi distribuită general prin amplasarea unor corpuri de iluminat în centrul tavanului, iar pentru a obține o intensitate luminoasă, se pot folosi lampadare sau veioze. 


Balconul

Baconul este locul perfect pentru a respira aer curat, a bea cafeaua dimineața și pentru reîncărcarea bateriilor.

Folosind câteva idei ingenioase, balconul poate să devină spațiul preferat al clienților.

Se poate amplasa un șezlong sau un hamac, unde clienții tăi pot să citească sau să se relaxeze.

Corpurile de iluminat pot să confere un aer magic și o lumină ambientală perfectă pentru momentele de contemplare.

Se pot amplasa plante suspendate sau ghivece pentru a transforma balconul într-un spațiu viu.


De ce să apelezi la o echipă de profesioniști în design interior?

Pentru ca un design de interior să fie reușit, trebuie să fie realizat de un specialist în domeniu. Ei folosesc materiale și culori în baza unor reguli și principii de design pentru a îmbina armonios esteticul și funcționalul.

Poți să te ocupi și singur de design-ul hotelului tău, însă dacă îți dorești rezultate uimitoare, colaborarea cu o echipă de experți poate să fie mult mai avantajoasă.

Un designer de interior poate eficientiza spațiul prin soluții moderne, poate imprima o notă personalizată proiectului tău, iar tu poți să economisești timp și bani.